Despre ziua de astăzi, Gigi Becali spunea că este cea în care se va lămuri cu privire la cât de mare este conspirația pe care o acuză în dosarul „Valiza”.
Când a vorbit despre data de 11 februarie ca fiind una extrem de importantă pentru persoana sa, patronul stelist se referea la cererea de strămutare a procesului din dosarul „Valiza” de la Cluj la București. Cererea de strămutare va fi analizată astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta va decide dacă argumentația invocată de Gigi Becali este îndeajuns de solidă pentru ca judecata să se desfășoare la Tribunalul București în loc de Curtea de Apel din Cluj.
De ce nu vrea Gigi la Cluj Becali a solicitat această strămutare întrucât, după cum chiar el susține, se teme că, dacă procesul s-ar desfășura la Cluj, ar putea avea parte de influența polilor de putere locali, pe care îi consideră ostili. Se referă în primul rând la patronul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, despre care a afirmat de nenumărate ori că are numeroși și puternici susținători din peisajul politic al României, asociindu-l chiar și cu președintele Traian Băsescu. De altfel, în legătură cu cererea de strămutare, Gigi Becali a afirmat că așteaptă un semn de bunăvoință din partea președintelui, pe care l-ar vrea de partea sa.
DNA, răspuns sec
DNA a dat curs scrisorii deschise publicate luni de ProSport. Poziția instituției este însă aproximativă, nedându-se curs întrebărilor. În precizarea emisă de Biroul de Informare și Relații Publice se specifică doar că DNA nu poartă nicio răspundere pentru copiile stenogramelor ajunse în posesia presei și publicate, organismul condus de Daniel Morar neeliberând aceste copii. „Legalizați premierile!”
La ședința FRF din 23 februarie s-ar putea supune la vot problema legalizării premierilor în Liga I. Propunerea ar putea veni chiar din partea președintelui Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu: „Ar trebui legalizată premierea. Nu e imoral să premiezi jucători ca să-și apere corect șansele. Nu cunosc punctul de vedere al UEFA, dar cred că s-ar putea discuta această problemă în următoarea ședință a FRF și LPF”.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER